27 Căci nu m-am dat înapoi de la a vă spune tot planul lui Dumnezeu!
28 Luați seama deci la voi înșivă și la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o prin sângele propriului Său Fiu!
29 Știu că după plecarea mea vor veni între voi lupi feroce, care nu cruță turma;
30 și chiar dintre voi se vor ridica bărbați care vor spune lucruri pervertite, ca să-i tragă pe ucenici după ei.
31 De aceea, vegheați, amintindu-vă că timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să vă povățuiesc pe fiecare cu lacrimi!
32 Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, Cuvânt care are putere să vă zidească și să vă dea moștenirea alături de toți cei sfințiți!
33 N-am dorit nici argintul, nici aurul și nici haina nimănui.