2 Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am plecat.
3 Ne-a apărut în zare insula Cipru și, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria; apoi am acostat în Tir, pentru că acolo urma să se descarce corabia.
4 I-am găsit pe ucenici și am rămas cu ei timp de șapte zile. Aceștia îl avertizau pe Pavel, prin Duhul, de ceanume se va întâmpla când va pune piciorul în Ierusalim.
5 Când zilele de stat alături de ei s-au încheiat, am plecat și ne-am continuat călătoria. Toți, împreună cu soțiile și copiii, ne-au condus până afară din cetate. Acolo, pe țărm, ne-am plecat pe genunchi și ne-am rugat.
6 Ne-am luat apoi rămas bun unii de la alții, după care noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor.
7 Din Tir am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I-am salutat pe frați și am rămas cu ei timp de o zi.
8 În ziua următoare am plecat și ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am rămas la el.