6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne-a îmbarcat pe ea.
7 Timp de mai multe zile am navigat încet și cu greutate. Am ajuns lângă Cnidus și, pentru că vântul nu ne-a lăsat să mergem acolo, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Salmon.
8 După ce am trecut de el cu greu, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.
9 Trecuse mult timp și călătoria se făcea de acum periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit
10 astfel: „Oamenilor, văd că această călătorie este pe cale să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre!“
11 Dar centurionul era mai convins de spusele căpitanului și ale proprietarului corăbiei decât de spusele lui Pavel.
12 Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare și să încerce să ajungă la Fenix, un port din Creta, îndreptat spre sud-vest și nord-vest, ca să ierneze acolo.