10 Ei ne-au cinstit în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne-au pus la dispoziție lucrurile de care aveam nevoie.
11 După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea emblema Dioscurilor.
12 Am debarcat în Siracuza, unde am rămas timp de trei zile,
13 iar de acolo am plecat mai departe și am sosit în Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar în ziua următoare am ajuns în Puteoli,
14 unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns în Roma.
15 Când frații de acolo au auzit despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la Forumul lui Apius și până la „Trei taverne“. Văzându-i, Pavel I-a mulțumit lui Dumnezeu și a fost încurajat.
16 Când am intrat în Roma (, centurionul i-a predat pe prizonieri căpitanului gărzilor, iar) lui Pavel i s-a dat voie să locuiască singur, sub paza unui soldat.