12 Când a văzut Petru acest lucru, a zis poporului: „Bărbați israeliți, de ce vă mirați de acest lucru și de ce vă uitați la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble?!
13 Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac și (Dumnezeul lui) Iacov, Dumnezeul strămoșilor noștri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-ați dat pe mâna lui Pilat și v-ați lepădat de El în prezența acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze.
14 Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se elibereze un ucigaș.
15 L-ați ucis pe Autorul vieții, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și ai Cărui martori suntem noi.
16 Pe baza credinței în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeți și pe care-l cunoașteți; și credința care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!
17 Și acum, fraților, știu că din neștiință ați făcut așa, ca și conducătorii voștri.
18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeților, și anume că Cristosul Său urma să sufere.