2 Un om schilod încă din pântecele mamei lui era adus și așezat în fiecare zi la poarta Templului, cea numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu.
3 Când acesta i-a văzut pe Petru și pe Ioan că urmau să intre în Templu, a cerut și de la ei, ca să primească milostenie.
4 Petru, ca și Ioan, s-a uitat țintă la el și a zis: „Uită-te la noi!“
5 El și-a ațintit privirea la ei, așteptând să primească ceva de la aceștia.
6 Dar Petru i-a zis: „Argint și aur n-am, însă ceea ce am, îți dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te și umblă!“
7 Și, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Imediat picioarele și gleznele i s-au întărit,
8 a sărit în picioare și a început să umble. Apoi a intrat în Templu împreună cu ei și umbla, sărea și-L lăuda pe Dumnezeu.