30 Întinde-Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“
31 După ce s-au rugat, locul unde erau adunați s-a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și gând și nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun.
33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți.
34 Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obținuți pe lucrurile vândute îi aduceau
35 și-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărțiți fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru,