31 Pe El, Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate!
32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El!
33 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat și au vrut să-i omoare.
34 Dar un fariseu pe nume Gamaliel, un cărturar respectat de tot poporul, s-a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin.
35 Apoi le-a zis: „Bărbați israeliți, luați seama ce aveți de gând să le faceți acestor oameni!
36 Căci, nu demult, s-a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s-au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți cei ce-l urmaseră au fost împrăștiați și nu s-a ales nimic de ei.
37 După el, pe vremea recensământului, s-a ridicat Iuda, galileeanul, și a tras pe popor după el. Dar și el a pierit, iar cei ce-l urmaseră au fost împrăștiați.