10 și l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har și înțelepciune în prezența lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt și peste toată casa lui.
11 A venit o foamete în tot Egiptul și în Canaan; necazul era mare și strămoșii noștri nu găseau de mâncare.
12 Iacov a auzit că în Egipt era grâu, așa că i-a trimis acolo pe strămoșii noștri pentru prima oară.
13 Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraților săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif.
14 Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum și întreaga familie, în număr de șaptezeci și cinci de suflete.
15 Și astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât și strămoșii noștri au murit.
16 Au fost mutați în Șehem și puși în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Șehem, în schimbul unei sume în argint.