16 Să-ți fie ca un semn pe mînă și ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.“»
17 După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S’ar putea să-i pară rău poporului văzînd războiul, și să se întoarcă în Egipt.“
18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roșie. Copiii lui Israel au eșit înarmați din țara Egiptului.
19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicînd: „Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luați cu voi oasele mele de aici.“
20 Au plecat din Sucot, și au tăbărît la Etam, la marginea pustiei.
21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într’un stîlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într’un stîlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea.
22 Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopții.