1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe cari poruncise Domnul să le facă; și au tăbărît la Refidim. Acolo poporul n’a găsit apă de băut.
2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!“ Moise le-a răspuns: „Pentruce căutați ceartă cu mine? Pentruce ispitiți pe Domnul?“
3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, și cîrtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentruce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii și turmele noastre?“
4 Moise a strigat către Domnul, și a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin, și au să mă ucidă cu pietre.“
5 Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului, și ia cu tine vreo cîțiva din bătrînii lui Israel; ia-ți în mînă și toiagul cu care ai lovit rîul, și pornește!
6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stînca Horebului; vei lovi stînca, și va țîșni apă din ea, și poporul va bea.“ Moise a făcut așa, în fața bătrînilor lui Israel.
7 El a numit locul acela„Masa și Meriba“, căci copiii lui Israel se certaseră, și ispitiseră pe Domnul, zicînd: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?“
8 Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.
9 Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege niște bărbați, și ieși de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mîne pe vîrful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mînă.“
10 Iosua a făcut ce-i spusese Moise, și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron și Hur s’au suit pe vîrful dealului.
11 Cînd își ridica Moise mîna, era mai tare Israel; și cînd își lăsa mînă în jos, era mai tare Amalec.
12 Mînile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o subt el, și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi sprijineau mînile, unul deoparte, iar altul de alta; și mînile lui au rămas întinse pînă la asfințitul soarelui.
13 Și Iosua a biruit pe Amalec și poporul lui, cu tăișul săbiei.
14 Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, și spune lui Iosua că voi șterge pomenirea lui Amalec de subt ceruri.“
15 Moise a zidit un altar, și i-a pus numele „Domnul, steagul meu.“
16 El a zis: „Pentrucă și-a ridicat mîna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!“