Exodul 26 VDC

1 Cortul să-l faci din zece covoare de in subțire răsucit, și din materii vopsite în albastru, purpuriu și cărmiziu; pe el să faci heruvimi lucrați cu măiestrie.

2 Lungimea unui covor să fie de două zeci și opt de coți, iar lățimea unui covor să fie de patru coți; toate covoarele să aibă aceeaș măsură.

3 Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.

4 La marginea covorului cu care se sfîrșește cea dintîi împreunare de covoare, să faci niște chiotori albastre; tot așa să faci și la marginea covorului cu care se sfîrșește a doua împreunare de covoare.

5 La cel dintăi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfîrșește a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele și să vină față în față.

6 Apoi să faci cincizeci de copci de aur, și cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, așa încît cortul să alcătuiască un întreg.

7 Să mai faci niște covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiș peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea.

8 Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coți, și lățimea fiecărui covor să fie de patru coți; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaș măsură.

9 Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, și pe celelalte șase deosebit, iar pe al șaselea covor să-l îndoiești în fața cortului.

10 Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrșește cea dintîi împreunare de covoare, și cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrșește a doua împreunare de covoare.

11 Să faci cincizeci de copci de aramă, și să pui copcile în chiotori. Să împreuni astfel acoperișul cortului, așa încît să alcătuiască un întreg.

12 Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperișului cortului, jumătate din ce trece dintr’un covor, să acopere partea dinapoi a cortului;

13 iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperișului cortului, să cadă cîte un cot deoparte, și un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, așa încît să le acopere.

14 Să mai faci apoi pentru acoperișul cortului o învelitoare de piei de berbeci văpsite în roș, și peste ea o învelitoare de piei de vițel de mare.

15 Apoi să faci niște scînduri pentru cort; scîndurile acestea să fie de lemn de salcîm, puse în picioare.

16 Lungimea fiecărei scînduri să fie de zece coți, și lățimea fiecărei scînduri să fie de un cot și jumătate.

17 Fiecare scîndură să aibă două urechi unite una cu alta; așa să faci la toate scîndurile cortului.

18 Să faci douăzeci de scînduri pentru cort, înspre laturea de miazăzi.

19 Supt cele douăzeci de scînduri, să pui patruzeci de picioare de argint, cîte două picioare subt fiecare scîndură pentru cele două urechi ale ei.

20 Pentru a doua lature a cortului, latura de miază noapte, de asemenea să faci douăzeci de scînduri,

21 împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: cîte două picioare subt fiecare scîndură.

22 Pentru fundul cortului, înspre laturea de apus, să faci șase scînduri.

23 Să mai faci două scînduri pentru unghiurile din fundul cortului;

24 să fie cîte două la un loc, începînd de jos, și bine legate la vîrf cu un cerc; amîndouă aceste scînduri, cari sînt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.

25 Vor fi astfel opt scînduri, cu picioarele lor de argint, adică șaisprezece picioare, cîte două picioare subt fiecare scîndură.

26 Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcîm pentru scîndurile uneia din părțile cortului,

27 cinci drugi pentru scîndurile din a doua parte a cortului, și cinci drugi pentru scîndurile din partea din fundul cortului din spre apus.

28 Drugul dela mijloc să ajungă dela un capăt la celalt al scîndurilor.

29 Să poleiești scîndurile cu aur, și verigile în cari vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să-i poleiești tot cu aur.

30 Cortul să-l faci după chipul care ți s’a arătat pe munte.

31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie și cărmizie, și de in subțire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, și să aibă pe ea heruvimi.

32 S’o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiți cu aur; stîlpii aceștia să aibă niște cîrlige de aur, și să stea pe patru picioare de argint.

33 Să atîrni perdeaua de copci, și în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărțirea între Locul sfînt și Locul prea sfînt.

34 Să pui capacul ispășirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.

35 Masa s’o pui dincoace de perdea, și sfeșnicul în fața mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s’o pui înspre partea de miază noapte.

36 La intrarea cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie și cărmizie, și de in subțire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.

37 Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stîlpi de salcîm și să-i îmbraci cu aur; stîlpii aceștia să aibă cîrlige de aur, și să torni pentru ei cinci picioare de aramă.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40