2 Domnul este tăria mea și temeiul cîntărilor mele de laudă:El m’a scăpat.El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda;El este Dumnezeul tatălui meu:pe El Îl voi preamări.
3 Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carăle lui Faraon și oastea lui;Luptătorii lui aleși au fost înghițiți în marea Roșie.
5 I-au acoperit valurile,Și s’au pogorît în fundul apelor, ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria;Mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.
7 Prin mărimea măreției Tale,Tu trîntești la pămînt pe vrăjmașii Tăi;Îți deslănțuiești mînia,Și ea-i mistuie ca pe o trestie.
8 La suflarea nărilor Tale, s’au îngrămădit apele,S’au ridicat talazurile ca un zid,Și s’au închegat valurile în mijlocul mării.