7 Prin mărimea măreției Tale,Tu trîntești la pămînt pe vrăjmașii Tăi;Îți deslănțuiești mînia,Și ea-i mistuie ca pe o trestie.
8 La suflarea nărilor Tale, s’au îngrămădit apele,S’au ridicat talazurile ca un zid,Și s’au închegat valurile în mijlocul mării.
9 Vrăjmașul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge,Voi împărți prada de război;Îmi voi răzbuna pe ei,Voi scoate sabia, și-i voi nimici cu mîna mea!“
10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta:Și marea i-a acoperit;Ca plumbul s’au afundatÎn adîncimea apelor.
11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?Cine este ca Tine minunat în sfințenie,Bogat în fapte de laudă,Și făcător de minuni?
12 Tu Ți-ai întins mîna dreaptă:Și i-a înghițit pămîntul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit,Și ai izbăvit pe poporul acesta;Iar prin puterea Ta îl îndrepțiSpre locașul sfințeniei Tale.