1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, și a zis:
2 „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
3 Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
4 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul.
5 Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii pînă la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
6 și Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.