28 Drugul dela mijloc să ajungă dela un capăt la celalt al scîndurilor.
29 Să poleiești scîndurile cu aur, și verigile în cari vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să-i poleiești tot cu aur.
30 Cortul să-l faci după chipul care ți s’a arătat pe munte.
31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie și cărmizie, și de in subțire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, și să aibă pe ea heruvimi.
32 S’o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiți cu aur; stîlpii aceștia să aibă niște cîrlige de aur, și să stea pe patru picioare de argint.
33 Să atîrni perdeaua de copci, și în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărțirea între Locul sfînt și Locul prea sfînt.
34 Să pui capacul ispășirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.