13 Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște, și voi avea trecere înaintea Ta. Și gîndește-Te că neamul aceasta este poporul Tău!“
14 Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine, și îți voi da odihnă.“
15 Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
16 Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu cînd vei merge Tu cu noi, și cînd prin aceasta vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pămîntului?“
17 Domnul a zis lui Moise: „Voi face și ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, și te cunosc pe nume!“
18 Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!“
19 Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea, și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, și am milă de cine vreau să am milă!“