18 Din amîndouă părțile lui ieșeau șase brațe: trei brațe dintr’o lature, și trei brațe din cealaltă lature.
19 Pe un braț erau trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor, și pe un alt braț alte trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor; așa era la toate cele șase brațe, cari ieșeau din sfeșnic.
20 Pe fusul sfeșniciului erau patru potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor.
21 Era o gămălioară sub două brațe cari ieșeau din sfeșnic, o gămălioară subt alte două brațe, și o gămălioară subt alte două brațe; așa era la toate cele șase brațe cari ieșeau din sfeșnic.
22 Gămălioarele și brațele sfeșnicului erau dintr’o bucată cu el, bătut în întregime dintr’o bucată de aur curat.
23 A făcut apoi cele șapte candele ale lui, mucările și cenușarele lui, toate de aur curat.
24 A întrebuințat un talant de aur curat pentru facerea sfeșnicului cu toate uneltele lui.