10 El a răspuns: „Mîne“. Și Moise a zis: „Așa va fi, ca să știi că nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru.
11 Broaștele se vor depărta dela tine și din casele tale, dela slujitorii tăi și dela poporul tău; nu vor mai rămînea decît în rîu.“
12 Moise și Aaron au ieșit de la Faraon. Și Moise a strigat către Domnul cu privire la broaștele cu cari lovise pe Faraon.
13 Domnul a făcut cum cerea Moise; și broaștele au pierit în case, în curți și în ogoare.
14 Le-au strîns grămezi, și țara s’a împuțit.
15 Faraon, văzînd că are răgaz să răsufle în voie, și-a împietrit inima, și n’a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spuse Domnul.
16 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: «Intinde’ți toiagul, și lovește țărîna pămîntului, și se va preface în păduchi, în toată țara Egiptului.“