25 Îmi voi întinde mîna împotriva ta, îți voi topi sgura, cum o topește leșia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.
26 Voi face iarăș pe judecătorii tăi ca odinioară, și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.“
27 Sionul va fi mîntuit prin judecată, și ceice se vor întoarce la Dumnezeu în el, vor fi mîntuiți prin dreptate.
28 Dar pieirea va atinge pe toți cei răzvrătiți și păcătoși, și ceice părăsesc pe Domnul vor pieri.
29 Vă va fi rușine de terebinții în cari găseați plăcere, și veți roși din pricina grădinilor în cari vă desfătați;
30 căci veți fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n’are apă.
31 Omul tare va fi ca un cîlț, și lucrarea lui ca o scînteie; amîndoi vor arde împreună, și nimeni nu-i va stinge.