1 Trimeteți miei cîrmuitorului țării, trimeteți-i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!
2 Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. –
3 Și vor zice: „Sfătuiește, mijlocește, acopere-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe ceice sînt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți!
4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfîrși, celce calcă țara în picioare va pieri.
5 Și atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; și se va vedea șezînd cu credincioșie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de rîvnă pentru dreptate. –
6 «Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia și fala lui, trufia și lăudăroșia lui.“
7 Deaceea geme Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărîmăturile Chir-Haresetului, adînc mîhniți;
8 căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, cari se întindeau pînă la Iaezer, și se încîlceau prin pustie: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare.
9 Deaceea plîng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrămile mele, Hesbonule și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război!
10 S’a dus bucuria și veselia din cîmpii! Și în vii, nu mai sînt cîntece, nu mai sînt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
11 Deaceea îmi plînge sufletul pentru Moab ca o arfă și inima pentru Chir-Hares;
12 și cînd se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălțimi și va intra în locașul său cel sfînt să se roage, nu va putea să capete nimic!“ –
13 Acesta este cuvîntul, pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
14 Iar acum Domnul vorbește, și zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămînea, va fi puțin lucru, aproape nimic.“