1 Voi cînta Prea Iubitului meu, cîntarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o cîmpie foarte mănoasă.
2 I-a săpat pămîntul, l-a curățit de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
3 „Acum dar, – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea!
4 Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă așteptam să facă struguri buni?
5 Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;
6 o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată, spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor, să nu mai ploaie peste ea.“
7 Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sînt vița pe care o iubea. El se aștepta la judecată, și cînd colo, iată sînge vărsat! – Se aștepta la dreptate, și cînd colo, iată strigăte de apăsare!
8 Vai de ceice înșiră casă lîngă casă și lipesc ogor lîngă ogor, pînă nu mai rămîne loc, și locuiesc în mijlocul țării!
9 Iată ce mi-a descoperit Domnul oștirilor: „Hotărît, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari și frumoase nu vor mai fi locuite.
10 Chiar zece pogoane de vie nu vor da decît un bat, și un omer de sămînță nu va da decît o efă.
11 Vai de cei ce disdedimineață aleargă după băuturi amețitoare, și șed pînă tîrziu noaptea și se înferbîntă de vin!
12 Arfa și alăuta, timpana, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, și nu văd lucrul mînilor Lui.
13 De aceea poporul meu va fi dus pe neașteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, și gloata lui se va usca de sete.
14 De aceea își și deschide locuința morților gura, și își lărgește peste măsură gîtlejul, ca să se pogoare în ea măreția și bogăția Sionului, cu toată mulțimea lui gălăgioasă și veselă.
15 Și astfel, cei mici vor fi doborîți, cei mari vor fi smeriți, și privirile trufașe vor fi plecate.
16 Dar Domnul oștirilor va fi înălțat prin judecată, și Dumnezeul cel sfînt va fi sfințit prin dreptate.
17 Acolo vor paște mieii ca pe imașul lor, și păstori pribegi vor mînca moșiile prăpădite ale bogaților.
18 Vai de ceice trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, și păcatul, cu șleaurile unei căruțe,
19 și zic: «Să-Și grăbească, să-Și facă iute lucrarea, ca s’o vedem! Să vină odată hotărîrea Sfîntului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s’o cunoaștem!“
20 Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, cari spun că întunerecul este lumină, și lumina întunerec, cari dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!
21 Vai de cei ce se socot înțelepți, și se cred pricepuți!
22 Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, și viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;
23 cari scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită, și iau drepturile celor nevinovați!
24 De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea, și cum arde flacăra iarba uscată, tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vînt ca țărîna, căci au nesocotit legea Domnului oștirilor, și au disprețuit cuvîntul Sfîntului lui Israel.
25 De aceea Se și aprinde Domnul de mînie împotriva poporului Său, Își întinde mîna împotriva lui, și-l lovește de se zguduie munții, și trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este încă întinsă.
26 El ridică un steag popoarelor îndepărtate, și le fluieră dela un capăt al pămîntului: și iată-le, vin repede și ușor.
27 Niciunul nu este obosit, niciunul nu șovăiește de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brîul dela mijloc, nici nu i se rupe cureaua dela încălțăminte.
28 Săgețile lor sînt ascuțite, și toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sînt cremene, și roțile carălor lor parcă sînt un vîrtej.
29 Răcnesc ca niște lei, mugesc ca niște pui de lei; sforăie și apucă prada, o iau cu ei, și nimeni nu vine în ajutor.
30 În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitîndu-se la pămînt, nu vor vedea decît întunerec și strîmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.“