19 Ceilalți copaci din pădurea lui vor putea fi numărați, și un copil le-ar putea scrie numărul.
20 În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel.
21 O rămășiță, rămășița lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuș numai o rămășiță se va întoarce, căci nimicirea este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea.
23 Și nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oștirilor, o va aduce la îndeplinire în toată țara.
24 Totuș, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: „Poporul Meu, care locuiește în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te lovește cu nuiaua, și își ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii.
25 Dar, peste puțină vreme, pedeapsa va înceta, și mînia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicescă.“