9 Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele cari-l acopăr.
10 În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, și slava va fi locuința Lui.
11 În acelaș timp, Domnul Își va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său, risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, și în ostroavele mării.
12 El va înălța un steag pentru neamuri, va strînge pe surghiuniții lui Israel, și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pămîntului.
13 Pizma lui Efraim va înceta, și vrăjmașii lui Iuda vor fi nimiciți; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, și Iuda nu va mai fi vrăjmaș lui Efraim,
14 ci vor sbura pe umărul Filistenilor la apus, și vor jăfui împreună pe fiii Răsăritului. Edom și Moab vor fi prada mînilor lor, și fiii lui Amon le vor fi supuși.
15 Domnul va seca limba mării Egiptului, Își va ridica mîna asupra Rîului în mînia Lui, îl va împărți în șapte pîraie, așa că îl vor putea trece încălțați.