27 Domnul oștirilor a luat această hotărîre: cine I se va împotrivi? Mîna Lui este întinsă: cine o va abate?
28 În anul morții împăratului Ahaz, a fost rostită această proorocie:
29 „Nu te bucura, țara Filistenilor, că s’a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina șarpelui va ieși un basilic, și rodul lui va fi un balaur sburător.
30 Atunci cei mai săraci vor putea paște, și cei nenorociți vor putea să locuiască liniștiți; dar îți voi lăsa neamul să piară de foame, și ce va mai rămînea din tine va fi omorît.
31 Gemi, poartă! Bocește-te, cetate! Cutremură-te, toată țara Filistenilor! Căci un fum vine dela miază noapte, și șirurile vrăjmașului sînt strînse.“
32 „Și ce va răspunde trimișilor poporului?“ – „Că Domnul a întemeiat Sionul, și că cei nenorociți din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.“ –