10 S’a dus bucuria și veselia din cîmpii! Și în vii, nu mai sînt cîntece, nu mai sînt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
11 Deaceea îmi plînge sufletul pentru Moab ca o arfă și inima pentru Chir-Hares;
12 și cînd se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălțimi și va intra în locașul său cel sfînt să se roage, nu va putea să capete nimic!“ –
13 Acesta este cuvîntul, pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
14 Iar acum Domnul vorbește, și zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămînea, va fi puțin lucru, aproape nimic.“