7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfîntul lui Israel;
8 nu se va mai uita spre altare, cari sînt lucrarea mînilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei și la stîlpii închinați soarelui.
9 În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărîmăturile din pădure și de pe vîrful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!
10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mîntuirii tale, și nu ți-ai adus aminte de Stînca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute, și ai sădit butuci străini.
11 Cînd i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, și în curînd i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: și durerea este fără leac.
12 Vai! ce vuiet de popoare multe, cari urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, cari mugesc cum mugesc niște ape puternice.
13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari … Dar cînd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vîntului, ca țărîna luată de vîrtej.