3 „Eu, Domnul, sînt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte ca să n’o vatăme nimeni.
4 N’am nici o mînie. Dar dacă voi găsi mărăcini și spini, voi merge la luptă împotriva lor, și-i voi arde pe toți,
5 afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.“
6 În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli, și va umplea lumea cu roadele lui.
7 L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?
8 Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu-l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit.
9 Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispășită, și iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca niște pietre de var prefăcute în țărînă; idolii Astartei și stîlpii soarelui nu se vor mai ridica.