5 Eu îți spun că acestea sînt vorbe în vînt: pentru război trebuie chibzuință și putere. În cine ți-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea?
6 Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înțeapă și străpunge mîna ori cui se sprijinește pe ea! Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți ceice se încred în el.
7 Dar poate că îmi vei spune: «Ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!» Dar nu este El acela ale cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicînd lui Iuda și Ierusalimului: «Să vă închinați înaintea acestui altar?»
8 Acum fă o învoială cu stăpînul meu, împăratul Asiriei, și-ți voi da două mii de cai; să vedem dacă poți face rost de călăreți ca să încalece pe ei!
9 Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpînului meu? Și totuș tu îți pui încrederea în Egipt pentru cară și pentru călăreți.
10 Și apoi, fără voia Domnului m’am suit eu împotriva țării acesteia s’o nimicesc? Domnul mi-a zis: «Suie-te împotriva țării acesteia, și nimicește-o!“
11 Eliachim, Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: „Vorbește robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înțelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.“