5 Slujitorii împăratului Ezechia s’au dus deci la Isaia.
6 Și Isaia le-a zis: „Iată ce veți spune stăpînului vostru: «Așa vorbește Domnul: «Nu te spăimînta de cuvintele pe cari le-ai auzit și prin cari M’au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
7 Căci voi pune în el un duh de așa fel încît, la o veste pe care o va primi, se va întoarce în țara lui; și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.“
8 Rabșache, la întoarcere, a găsit pe împăratul Asiriei luptînd împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: „El a pornit să-ți facă război.“ Cum a auzit lucrul acesta, a trimes soli la Ezechia, zicîndu-le:
10 „Așa să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda: «Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi, și zici: «Ierusalimul nu va fi dat în mînile împăratului Asiriei.»
11 Căci ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor, și cum le-au nimicit cu desăvîrșire; și tu, să fii izbăvit?