11 Ziceam: «Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pămîntul celor vii;nu voi mai vedea pe niciun om în locuința morților!
12 Locuința mea este luată și mutată dela mine, ca o colibă de păstori.Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător, care m’ar rupe din țesătura lui.Pînă deseară îmi vei pune capăt.
13 Am strigat pînă dimineața; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele!Pînă deseară îmi vei pune capăt.
14 Ciripeam ca o rîndunea, croncăneam ca un cocor,și gemeam ca o porumbiță. Ochii-mi priveau topiți spre cer:«Doamne, sînt în necaz, ajută-mă!»
15 Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m’a ascultat.Acum voi umbla smerit pînă la capătul anilor mei, dupăce am fost întristat astfel.
16 Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață, prin ea mai am și eu suflare,căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăș viața.
17 Iată, chiar suferințele mele erau spre mîntuirea mea;Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii.Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!