17 Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă, și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.
18 Voi face să izvorască rîuri pe dealuri, și izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz, și pămîntul uscat în șivoaie de ape;
19 voi sădi cedri, salcîmi, mirți și măslini în pustie; voi pune chiparoși, ulmi, și merișori turcești la un loc în pustie,
20 ca să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mîna Domnului a făcut aceste lucruri, și Sfîntul lui Israel le-a zidit.“
21 „Apărați-vă pricina, – zice Domnul – arătați-vă dovezile cele mai tari“, zice Împăratul lui Iacov.
22 „Să le arate, și să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-ați făcut vreodată? Spuneți, ca să luăm seama la ele, și să le vedem împlinirea; sau, vestiți-ne viitorul.
23 Spuneți-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să știm că sînteți dumnezei, faceți măcar ceva bun sau rău, ca să vedem și să privim cu toții.