12 Eu am făcut pămîntul, și am făcut pe om pe el; Eu cu mînile Mele am întins cerurile, și am așezat toată oștirea lor.
13 Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, și voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăș cetatea, și va da drumul prinșilor Mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri, zice Domnul oștirilor.“
14 Așa vorbește Domnul: „Cîștigurile Egiptului și negoțul Etiopiei și ale Sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine și vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănțuite, se vor închina înaintea ta, și-ți vor zice rugîndu-te: «Numai la tine se află Dumnezeu, și nu este alt Dumnezeu afară de El.“
15 Dar Tu ești un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mîntuitorule!
16 Toți sînt rușinați și uluiți, toți pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor.
17 Dar Israel va fi mîntuit de Domnul, cu o mîntuire vecinică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați, în veci.
18 Căci așa vorbește Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pămîntul, l-a făcut și l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit –: „Eu sînt Domnul, și nu este altul!