1 „Ascultați-Mă, voi, cari umblați după neprihănire, cari căutați pe Domnul! Priviți spre stînca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși.
2 Uitați-vă la părintele vostru Avraam, și spre Sara care v’a născut; căci l-am chemat, cînd era numai el singur, l-am binecuvîntat și înmulțit.
3 Tot astfel, Domnul are milă de Sion, și mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, și pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria și veselia vor fi mijlocul lui, mulțămiri și cîntări de laudă.
4 Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieși Legea, și voi pune Legea Mea lumină popoarelor.
5 Neprihănirea Mea este aproape, mîntuirea Mea se va arăta, și brațele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine, și se vor încrede în brațul Meu.
6 Ridicați ochii spre cer, și priviți în jos pe pămînt! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pămîntul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii lui vor muri ca niște muște; dar mîntuirea Mea va dăinui în veci, și neprihănirea Mea nu va avea sfîrșit.
7 Ascultați-Mă, voi cari cunoașteți neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, și nu tremura de ocările lor.