16 „Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire, între ucenicii Mei.“
17 Eu nădăjduiesc în Domnul, care Își ascunde Fața de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea.
18 Iată, eu și copiii pe cari mi i-a dat Domnul, sîntem niște semne și niște minuni în Israel, din partea Domnului oștirilor, care locuiește pe muntele Sionului.
19 Dacă vi se zice însă: „Întrebați pe ceice cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, cari șoptesc și bolborosesc,“ răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?
20 La lege și la mărturie!“ Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
21 El va pribegi prin țară, apăsat și flămînd, și, cînd îi va fi foame, se va mînia, și va huli pe Împăratul și Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus,
22 fie că se va uita spre pămînt, iată, nu va fi decît necaz, negură, nevoie neagră, și se va vedea izgonit în întunerec beznă.