12 pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; și vor mînca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este tot întinsă.
13 Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l lovește, și nu caută pe Domnul oștirilor.
14 Deaceea Domnul va smulge din Israel capul și coada, ramura de finic și trestia, într’o singură zi.
15 (Bătrînul și dregătorul sînt capul, și proorocul, care învață pe oameni minciuni, este coada.)
16 Cei ce povățuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, și cei ce se lasă povățuiți de ei sînt pierduți.
17 De aceea nici Domnul n’ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii și văduvele lor, căci toți sînt niște nelegiuiți și niște răi, și toate gurile lor spun mișelii. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este tot întinsă.
18 Căci răutatea arde ca un foc, care mănîncă mărăcini și spini, aprinde desișul pădurii, din care se înalță stîlpi de fum.