1 Când Israel a ieşit din Egipt, casa lui Iacob dintr-un popor cu o limbă străină,
2 Iuda a fost sanctuarul său şi Israel locul stăpânirii lui.
3 Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.
4 Munţii au săltat ca berbecii şi colinele ca mieii.
5 Ce te-a supărat pe tine, mare, de ai fugit? Pe tine, Iordane, de te-ai întors înapoi?
6 Voi, munţi, că aţi săltat ca berbecii, şi voi coline, ca mieii?
7 Cutremură-te pământule, în prezenţa Domnului, în prezenţa Dumnezeului lui Iacob,
8 Care a prefăcut stânca în apă stătătoare, cremenea în fântână de ape.