1 Dumnezeule, de ce ne-ai lepădat pentru totdeauna? De ce fumegă mânia ta împotriva oilor păşunii tale?
2 Aminteşte-ţi de adunarea ta, pe care ai cumpărat-o din vechime; toiagul moştenirii tale, pe care l-ai răscumpărat; acest munte Sion, în care ai locuit.
3 Ridică-ţi picioarele spre pustiirile eterne, spre tot ce duşmanul a lucrat cu răutate în sanctuar.
4 Duşmanii tăi răcnesc în mijlocul adunărilor tale; şi-au ridicat însemnele ca semne.
5 Un bărbat a fost faimos după cum a ridicat topoare peste copacii groşi.
6 Dar acum ei zdrobesc lucrarea lui sculptată dintr-o dată, cu topoare şi ciocane.
7 Au aruncat foc în sanctuarul tău, au spurcat, dărâmând la pământ locuinţa numelui tău.
8 Au spus în inimile lor: Să îi nimicim pe toţi! Ei au ars toate sinagogile lui Dumnezeu din ţară.
9 Noi nu vedem semnele noastre, nu mai este niciun profet; nici nu este printre noi vreunul care ştie până când.
10 Cât timp, Dumnezeule, va ocărî potrivnicul? Va blasfemia duşmanul numele tău pentru totdeauna?
11 De ce îţi retragi mâna, mâna ta dreaptă? Scoate-o din sânul tău.
12 Căci Dumnezeu este Împăratul meu din vechime, lucrând salvare în mijlocul pământului.
13 Ai despărţit marea prin tăria ta, ai zdrobit capetele dragonilor în ape.
14 Ai zdrobit în bucăţi capetele leviatanului şi l-ai dat să fie mâncare oamenilor ce locuiesc în pustie.
15 Ai despicat fântâna şi potopul; ai secat râuri puternice.
16 Ziua este a ta, noaptea de asemenea este a ta; ai pregătit lumina şi soarele.
17 Ai aşezat toate graniţele pământului, ai făcut vară şi iarnă.
18 Aminteşte-ţi că duşmanul a ocărât, Doamne, şi că poporul prost a blasfemiat numele tău.
19 Nu da sufletul turturelei tale mulţimii celor stricaţi, nu uita adunarea săracilor tăi pentru totdeauna.
20 Respectă legământul, căci locurile întunecate ale pământului sunt pline de locuinţele cruzimii.
21 Nu lăsa pe cel oprimat să se întoarcă ruşinat; cel sărac şi nevoiaş să laude numele tău.
22 Ridică-te, Dumnezeule, pledează în cauza ta; aminteşte-ţi cum omul nebun te ocărăşte zilnic.
23 Nu uita vocea duşmanilor tăi, tumultul celor ce se ridică împotriva ta creşte continuu.