1 Domnul este lumina mea şi salvarea mea; de cine să mă tem? Domnul este puterea vieţii mele; de cine să mă înspăimânt?
2 Când cei stricaţi, duşmanii mei şi potrivnicii mei, au venit peste mine ca să îmi mănânce carnea, s-au împiedicat şi au căzut.
3 Chiar dacă o armată ar tăbărî împotriva mea, inima mea nu se va teme; chiar dacă s-ar ridica război împotriva mea, în aceasta voi fi eu încrezător.
4 Un lucru am dorit de la Domnul, pe acesta îl voi căuta,: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, să privesc frumuseţea Domnului şi să aduc cerere în templul său.
5 Fiindcă în timp de tulburare el mă va ascunde în cortul lui, în tăinicia tabernacolului său mă va ascunde el; mă va aşeza pe o stâncă.
6 Şi acum capul meu va fi înălţat deasupra duşmanilor mei dimprejurul meu; de aceea voi oferi în tabernacolul său sacrificii de bucurie; voi cânta, da, voi cânta laude Domnului.
7 Ascultă, Doamne, când strig cu vocea mea; ai milă de mine şi răspunde-mi.
8 Când ai spus: Căutaţi faţa mea; inima mea ţi-a spus: Faţa ta, Doamne, o voi căuta.
9 Nu îţi ascunde faţa de mine; nu înlătura pe servitorul tău în mânia ta; ai fost ajutorul meu; nu pleca de la mine, nici nu mă părăsi, Dumnezeul salvării mele.
10 Când tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, atunci Domnul mă va lua.
11 Învaţă-mă calea ta, Doamne, şi condu-mă pe o cărare netedă, din cauza duşmanilor mei.
12 Nu mă da la voia duşmanilor mei, fiindcă martori falşi se ridică împotriva mea şi cei care suflă cruzime.
13 Aş fi leşinat, dacă nu aş fi crezut că voi vedea bunătatea Domnului în ţara celor vii.
14 Aşteaptă pe Domnul; încurajează-te şi el îţi va întări inima; aşteaptă, spun eu, pe Domnul.