1 Voi binecuvânta pe Domnul întotdeauna, lauda lui va fi continuu în gura mea.
2 Sufletul meu se va făli în Domnul, cei umili vor asculta şi se vor veseli.
3 Preamăriţi pe Domnul împreună cu mine, şi împreună să înălţăm numele lui.
4 Am căutat pe Domnul şi el m-a ascultat şi m-a eliberat de toate temerile mele.
5 Ei au privit către el şi au fost luminaţi, şi feţele lor nu au fost făcute de ruşine.
6 Săracul a strigat şi Domnul l-a ascultat şi l-a salvat din toate tulburările lui.
7 Îngerul Domnului îşi aşază tabăra de jur împrejurul celor ce se tem de el şi îi eliberează.
8 Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun; binecuvântat este omul care se încrede în el.
9 Temeţi-vă de Domnul, voi sfinţii lui, pentru că nimic nu le lipseşte celor ce se tem de el.
10 Leii tineri duc lipsă şi le este foame, dar cei ce caută pe Domnul nu vor duce lipsă de niciun bine.
11 Veniţi, voi copii, daţi-mi ascultare, vă voi învăţa teama de Domnul.
12 Cine este omul care doreşte viaţa şi iubeşte zile multe, ca să vadă binele?
13 Păzeşte-ţi limba de la rău, şi buzele tale de la a vorbi viclenie.
14 Pleacă de la rău şi fă binele; caută pacea şi urmăreşte-o.
15 Ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile lui sunt deschise la strigătul lor.
16 Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul, pentru a stârpi amintirea lor de pe pământ.
17 Cei drepţi strigă şi Domnul ascultă şi îi eliberează din toate tulburările lor.
18 Domnul este aproape de cei cu o inimă frântă şi salvează pe cei cu un duh căit.
19 Multe sunt nenorocirile celui drept, dar Domnul îl eliberează din toate.
20 El păzeşte toate oasele lui, niciunul din ele nu este frânt.
21 Răul îl va ucide pe cel stricat şi cei ce urăsc pe cel drept vor fi pustiiţi.
22 Domnul răscumpără sufletul servitorilor săi şi niciunul dintre cei ce se încred în el nu va fi pustiit.