1 Cântaţi tare lui Dumnezeu, tăria noastră; înălţaţi sunet de bucurie către Dumnezeul lui Iacob.
2 Înălţaţi un psalm şi aduceţi tamburina, plăcuta harpă cu psalterionul.
3 Sunaţi trâmbiţa la luna nouă, la timpul rânduit, în ziua solemnei noastre sărbători.
4 Căci acesta a fost un statut pentru Israel şi o lege a Dumnezeului lui Iacob.
5 El a rânduit aceasta în Iosif ca mărturie, când a ieşit traversând ţara Egiptului, unde eu am auzit o limbă pe care nu am înţeles-o.
6 Am îndepărtat povara de pe umărul său, mâinile lui au scăpat de coşuri.
7 Ai chemat în tulburare şi te-am eliberat; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului, te-am încercat la apele din Meriba. Selah.
8 Ascultă, poporul meu, şi îţi voi mărturisi; Israele, dacă îmi vei da ascultare,
9 Să nu fie niciun dumnezeu străin în tine; nici să nu te închin vreunui dumnezeu străin.
10 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a adus din ţara Egiptului, deschide-ţi gura larg şi o voi umple.
11 Dar poporul meu a refuzat să dea ascultare vocii mele; şi Israel m-a refuzat.
12 Aşa că i-am dat poftei inimilor lor şi au umblat în propriile lor sfaturi.
13 O, dacă poporul meu mi-ar fi dat ascultare şi Israel ar fi umblat în căile mele!
14 Îndată aş fi supus pe duşmanii lor şi mi-aş fi întors mâna împotriva potrivnicilor lor.
15 Cei ce îl urăsc pe Domnul i s-ar fi supus, iar timpul lor ar fi dăinuit pentru totdeauna.
16 El i-ar fi hrănit de asemenea cu grăsimea grâului, şi te-aş fi săturat cu miere din stâncă.