1 Ascultă vocea mea, Dumnezeule, în rugăciunea mea; păzeşte-mi viaţa de teama de duşman.
2 Ascunde-mă de sfatul tainic al celor stricaţi, de răzvrătirea lucrătorilor nelegiuirii.
3 Care îşi ascut limba ca pe o sabie şi îşi încordează arcurile să îşi tragă săgeţile, cuvinte amare,
4 Ca ei să tragă în taină spre cel desăvârşit, dintr-o dată trag spre el şi nu se tem.
5 Se încurajează într-un lucru rău, se sfătuiesc să pună capcane în ascuns; ei spun: Cine le va vedea?
6 Ei cercetează nelegiuiri; fac o cercetare amănunţită, adânc este deopotrivă gândul lăuntric şi inima fiecăruia.
7 Dar Dumnezeu va trage spre ei cu o săgeată; dintr-o dată vor fi răniţi.
8 Astfel vor face limba lor să cadă asupra lor, toţi cei ce îi văd vor fugi.
9 Şi toţi oamenii se vor teme şi vor vesti lucrarea lui Dumnezeu, căci cu înţelepciune vor lua aminte la înfăptuirea lui.
10 Cel drept se va veseli în Domnul şi se va încrede în el; şi toţi cei integri în inimă se vor lăuda.