1 Ai milă de mine, Dumnezeule, conform bunătăţii tale iubitoare, conform mulţimii îndurărilor tale blânde şterge fărădelegile mele.
2 Spală-mă pe deplin de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu.
3 Căci îmi recunosc fărădelegile şi păcatul meu este totdeauna înaintea mea.
4 Împotriva ta, numai împotriva ta, am păcătuit şi am făcut acest rău înaintea ochilor tăi, ca să fii declarat drept când vorbeşti şi să fii pur când judeci.
5 Iată, am fost format în nelegiuire; şi în păcat m-a conceput mama mea.
6 Iată, tu doreşti adevărul în părţile dinăuntru şi în partea ascunsă mă vei face să cunosc înţelepciune.
7 Curăţă-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud bucurie şi veselie, ca oasele pe care tu le-ai rupt să se bucure.
9 Ascunde-ţi faţa de la păcatele mele şi şterge toate nelegiuirile mele.
10 Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule; şi înnoieşte un duh drept în mine.
11 Nu mă lepăda din prezenţa ta şi nu lua duhul tău sfânt de la mine.
12 Dă-mi iarăşi bucuria salvării tale şi susţine-mă cu duhul tău binevoitor.
13 Atunci voi învăţa pe călcătorii de lege căile tale; şi păcătoşii se vor întoarce la tine.
14 Eliberează-mă de vinovăţia sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul salvării mele, şi limba mea va cânta dreptatea ta.
15 Doamne, deschide-mi buzele şi gura mea va vesti lauda ta.
16 Fiindcă tu nu doreşti sacrificiu, pe care de altfel l-aş fi dat; tu nu te desfeţi în ofrandă arsă.
17 Sacrificiile plăcute lui Dumnezeu sunt un duh frânt, tu nu vei dispreţui o inimă frântă şi căită, Dumnezeule.
18 Fă bine Sionului în plăcerea ta bună, zideşte zidurile Ierusalimului.
19 Atunci vei găsi plăcere în sacrificiile dreptăţii, în ofrandă arsă şi în ofrandă arsă în întregime, atunci vor oferi ei tauri pe altarul tău.