1 Doamne, nu mă mustra în furia ta, nici nu mă pedepsi în nemulţumirea ta încinsă.
2 Fiindcă săgeţile tale se înfig adânc în mine şi mâna ta mă apasă tare.
3 Nu este sănătate în carnea mea din cauza mâniei tale; nici nu este odihnă în oasele mele din cauza păcatului meu.
4 Fiindcă nelegiuirile mele au ajuns până peste capul meu, ca o povară mare, ele sunt prea grele pentru mine.
5 Rănile mele put şi sunt putrede din cauza nechibzuinţei mele.
6 Sunt tulburat; sunt foarte încovoiat; umblu jelind toată ziua.
7 Căci şalele mele sunt pline cu o boală scârboasă şi nu este sănătate în carnea mea.
8 Sunt slab şi foarte zdrobit, am răcnit din cauza neliniştii inimii mele.
9 Doamne, toată dorinţa mea este înaintea ta; şi geamătul meu nu este ascuns de tine.
10 Inima mea palpită, puterea mea mă părăseşte, cât despre lumina ochilor mei, s-a dus şi aceasta de la mine.
11 Admiratorii mei şi prietenii mei se ţin departe de rana mea; şi rudele mele stau departe.
12 De asemenea cei ce îmi caută viaţa îmi pun capcane; şi cei ce urmăresc vătămarea mea vorbesc lucruri răutăcioase şi cugetă înşelătorii cât este ziua de lungă.
13 Dar eu, ca un surd, nu am auzit; şi am fost ca un mut care nu îşi deschide gura.
14 Astfel am fost ca un om care nu aude şi în a cărui gură nu sunt reproşuri.
15 Căci în tine, Doamne, sper eu, vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
16 Fiindcă am spus: Ascultă-mă, ca nu cumva ei să se bucure de mine, când piciorul meu alunecă, ei se preamăresc împotriva mea.
17 Fiindcă eu sunt gata să şchiopătez şi întristarea mea este continuu înaintea mea.
18 Căci îmi voi vesti nelegiuirea; îmi va părea rău pentru păcatul meu.
19 Dar duşmanii mei sunt plini de viaţă şi sunt puternici şi cei ce mă urăsc pe nedrept s-au înmulţit.
20 Cei ce de asemenea întorc rău pentru bine sunt potrivnicii mei; deoarece eu urmăresc binele.
21 Nu mă părăsi, Doamne; Dumnezeul meu, nu sta departe de mine.
22 Grăbeşte-te să mă ajuţi, Doamne, salvarea mea.