1 Nu păstra tăcere, Dumnezeule, nu tăcea şi nu te linişti, Dumnezeule.
2 Căci, iată, duşmanii tăi fac tumult şi cei ce te urăsc au înălţat capul.
3 Au ţinut sfat viclean împotriva poporului tău şi s-au înţeles împotriva celor ascunşi ai tăi.
4 Ei au spus: Veniţi să îi stârpim din a fi o naţiune, ca numele lui Israel să nu mai fie în amintire.
5 Căci s-au înţeles împreună într-un singur acord, sunt aliaţi împotriva ta,
6 Corturile din Edom şi ismaeliţii; din Moab şi hagarenii;
7 Ghebal şi Amon şi Amalec; filistenii cu locuitorii Tirului;
8 Aşur de asemenea li s-a alăturat, au dat ajutor copiilor lui Lot. Selah.
9 Fă-le ca madianiţilor; ca lui Sisera, ca lui Iabin, la pârâul din Chison,
10 Care au pierit la Endor, au devenit ca balega pentru pământ.
11 Fă-i pe nobilii lor ca pe Oreb şi ca pe Zeeb, da, pe toţi prinţii lor ca pe Zebah şi ca pe Ţalmuna,
12 Care au spus: Să luăm în stăpânire casele lui Dumnezeu.
13 Dumnezeul meu, fă-i ca o roată; ca paiele înaintea vântului.
14 Aşa cum focul arde o pădure şi aşa cum flacăra aprinde munţii,
15 Aşa să îi persecuţi cu furtuna ta şi să îi înspăimânţi cu vijelia ta.
16 Umple feţele lor cu ruşine, ca să caute numele tău, Doamne.
17 Să fie încurcaţi şi tulburaţi pentru totdeauna; da, să fie daţi de ruşine şi să piară,
18 Ca să ştie că tu, singurul al cărui nume este Iehova, eşti cel preaînalt peste tot pământul.