3 Pentru că duşmanul mi-a persecutat sufletul; mi-a doborât viaţa la pământ; m-a făcut să locuiesc în întuneric, ca pe cei ce sunt demult morţi.
4 De aceea este duhul meu copleşit înăuntrul meu; inima îmi este pustie în mine.
5 Îmi amintesc zilele din vechime; meditez la toate lucrările tale; cuget la lucrarea mâinilor tale.
6 Îmi întind mâinile spre tine, sufletul meu însetează după tine, ca un pământ însetat. Selah.
7 Grăbeşte să mă asculţi, Doamne, duhul meu se sfârşeşte, nu îţi ascunde faţa de la mine, ca nu cumva să fiu asemenea celor ce coboară în groapă.
8 Fă-mă să aud bunătatea ta iubitoare dimineaţa, pentru că în tine mă încred; fă-mă să cunosc calea în care ar trebui să umblu, căci îmi înalţ sufletul spre tine.
9 Scapă-mă, Doamne, de duşmanii mei, eu fug la tine pentru a mă ascunde.