6 În strâmtorarea mea l-am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu; el mi-a auzit vocea din templul său şi strigătul meu a ajuns înaintea lui, în urechile lui.
7 Atunci pământul s-a zguduit şi s-a cutremurat, temeliile munţilor de asemenea s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că s-a înfuriat.
8 Un fum s-a înălţat din nările lui şi foc mistuia din gura lui, cărbuni s-au aprins prin el.
9 El de asemenea a aplecat cerurile şi a coborât, şi întuneric era sub picioarele lui.
10 Şi călărea pe un heruvim şi zbura; da, el zbura pe aripile vântului.
11 A făcut întunericul locul lui tainic, cortul lui de jur împrejurul lui erau ape întunecoase şi nori groşi ai cerurilor.
12 La strălucirea dinaintea sa, norii lui groşi au trecut; grindină şi cărbuni de foc.