5 Fiindcă în timp de tulburare el mă va ascunde în cortul lui, în tăinicia tabernacolului său mă va ascunde el; mă va aşeza pe o stâncă.
6 Şi acum capul meu va fi înălţat deasupra duşmanilor mei dimprejurul meu; de aceea voi oferi în tabernacolul său sacrificii de bucurie; voi cânta, da, voi cânta laude Domnului.
7 Ascultă, Doamne, când strig cu vocea mea; ai milă de mine şi răspunde-mi.
8 Când ai spus: Căutaţi faţa mea; inima mea ţi-a spus: Faţa ta, Doamne, o voi căuta.
9 Nu îţi ascunde faţa de mine; nu înlătura pe servitorul tău în mânia ta; ai fost ajutorul meu; nu pleca de la mine, nici nu mă părăsi, Dumnezeul salvării mele.
10 Când tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, atunci Domnul mă va lua.
11 Învaţă-mă calea ta, Doamne, şi condu-mă pe o cărare netedă, din cauza duşmanilor mei.