3 Şi mi-a pus în gura o cântare nouă, laudă Dumnezeului nostru, mulţi vor vedea aceasta şi se vor teme şi se vor încrede în Domnul.
4 Binecuvântat este omul care face pe Domnul încrederea sa şi nu dă atenţie celor mândri, nici celor ce se abat spre minciuni.
5 Doamne Dumnezeul meu, multe sunt lucrările tale minunate pe care le-ai făcut, şi gândurile tale care sunt îndreptate spre noi, acestea nu îţi pot fi înşirate; dacă aş dori să le vestesc şi să vorbesc despre ele, sunt mai multe decât pot fi numărate.
6 Sacrificiu şi ofrandă nu ai dorit; urechile mele le-ai deschis, ofrandă arsă şi ofrandă pentru păcat nu ai cerut.
7 Atunci am spus: Iată, eu vin, în sulul cărţii este scris despre mine,
8 Îmi place să fac voia ta, Dumnezeul meu; da, legea ta este înăuntrul inimii mele.
9 Am predicat dreptatea în adunarea cea mare, iată, nu mi-am înfrânat buzele; Doamne, tu ştii aceasta.