1 Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, ai fost nemulţumit; întoarce-te din nou spre noi.
2 Ai cutremurat pământul; l-ai despicat, vindecă-i spărturile, căci se zguduie.
3 Ai arătat poporului tău lucruri grele, ne-ai făcut să bem vinul înmărmuririi.
4 Ai dat un steag celor ce se tem de tine, ca să îl înalţe pentru adevăr. Selah.
5 Ca preaiubiţii tăi să fie eliberaţi, salvează cu dreapta ta, şi ascultă-mă.
6 Dumnezeu a vorbit în sfinţenia lui, mă voi bucura, voi împărţi Sihemul şi voi măsura valea Sucotului.
7 Galaadul este al meu şi Manase este al meu; Efraim de asemenea este puterea capului meu; Iuda este legiuitorul meu.